Cerca
Home > La puèšia ad Muratori > La luša la è crisù tènt!

D’ invèrne dòp mèzdé,/ us féva scur prima dal sé,/ la mi nòna s’jèćć vèrs fóra,/ la géva: us véd ancóra!

E’ mi nòn, sla catarata,/ ch’un videva gnènca la gata,/ ch’lai durmiva sóra i pid,/ ui géva: dai va là nu fam rid!

Léa la tirèva só e’ tèndèin,/ perché ló e’ vidés bèin,/ mo l’éra snà na scuša,/ per nu vlé zènd la luša,

che sl’avniva azéša,/ u jéra da tribulè sla spèša,/ che e’cùntatòr e’ prèla,/ a fòrza d bòn da mèla.

Ló invéce, ch’un vidéva,/ un prét te mèz dla néva,/ per cum ch’l’éra mès,/ la luša u la vléva listès.

Mo la insistèva la purèta:/ t at n’incòrz sla bulèta,/ e quand t at ne s’incòrt,/ t vò véda che ta la šmòrt!

Ste fat u m’è vnú in amèint,/ adès che la luša l’è crisù tènt,/ se la mi nòna la fós stè viva,/ l’avria dét ch’ lan gni sèrviva.

Nun che invèci a la strusiém,/ a stèm zét e a la paghém,/ e pjó aumèint ch’u jè,/ pjó a tirém a cunsumè.

Ivano Aurelio Muratori

D’inverno nel pomeriggio,/ si faceva buio verso le sei,/ mia nonna con gli occhi verso fuori,/ diceva: si vede ancora!

Mio nonno, con la cataratta,/ che non vedeva neanche la gatta,/ che gli dormiva sui piedi,/ le diceva: dai va là non farmi ridere.

Lei tirava su il tendino,/ perché lui védesse bene,/ ma éra solo una scusa,/ per non volere accendere la luce,

che se veniva accesa,/ c’era da tribolare con la spesa,/ che il contatore gira,/ a forza di carte da mille.

Lui invece, che non vedeva,/ un prete in mezzo alla neve,/ per come era messo,/ la luce la voleva lo stesso.

Ma insisteva la poveretta:/ te ne accorgi con la bolletta,/ e quando te ne sei accorto,/ vuoi vedere che la spegni!

Questo fatto mi è venuto in mente,/ adesso che la luce è aumentata tanto,/ se mia nonna fosse stata viva,/ avrebbe detto che non le serviva.

Noi che invece la sprechiamo,/ stiamo zitti e la paghiamo,/ e più aumenti ci sono,/ più tiriamo a consumare

Ultimi Articoli

Scroll Up